Vremea în Bârnova
Ora locală: 20:17
1°C
cer acoperit de nori
Vânt: 2 km/h
luni
22 decembrie
nori împrăștiați
6°C
1 km/h
marți
23 decembrie
cer fragmentat
5°C
4 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
4 km/h
joi
25 decembrie
nori împrăștiați
0°C
2 km/h
vineri
26 decembrie
cer acoperit de nori
0°C
3 km/h
Lecturile Zilei

LECTURA I
Dumnezeu ne-a vorbit nouă prin Fiul.
Citire din Scrisoarea către Evrei 1,1-6
Fraţilor, după ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, 2 în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. 3 Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri, 4 devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor. 5 De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: "Fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut" şi iarăşi: "Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi Fiu?" 6 Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: Şi să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 96(97),1 şi 2b.6-7c.9 (R.: cf. 7c)
R.: Toţi îngerii Domnului să-l adore pe Domnul!

1 Domnul stăpâneşte, să se bucure pământul,
toate insulele să tresalte de veselie!
2b Dreptatea şi judecata sunt temelia tronului său. R.

6 Cerurile fac cunoscută dreptatea lui
şi toate popoarele îi văd gloria.
7c Să cadă în genunchi în faţa lui toţi zeii! R.

9 Căci tu, Doamne,
eşti Cel Preaînalt peste tot pământul
şi tu eşti cu mult mai presus decât toţi zeii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) "S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie", spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,14-20
După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: 15 "S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie". 16 Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a spus: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni". 18 Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19 Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. 20 El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Cuvântul Domnului

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova
calendar_today
Astăzi
21 Decembrie, 2025
diversity_2
Sfântul zilei
Ss. Petru Canisiu, pr. înv.; Mihea, profet
menu_book
Lecturi
Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24
info
Indicații
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II