LECTURA I
Noe a dat la o parte acoperişul corabiei şi s-a uitat: faţa pământului se uscase.
Citire din cartea Genezei 8,6-13.20-22
După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. 7 Şi a trimis un corb, care ieşea, pleca şi se întorcea, până când au secat apele de pe pământ. 8 Apoi a trimis un porumbel, ca să vadă dacă au scăzut apele de pe faţa pământului. 9 Porumbelul n-a găsit niciun loc unde să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în arcă, fiindcă pe faţa întregului pământ mai era încă apă. Noe şi-a întins mâna, l-a luat şi l-a adus la el în arcă. 10 A aşteptat alte şapte zile şi a trimis din nou porumbelul din arcă. 11 Spre seară, porumbelul s-a întors la el având în cioc o ramură de măslin ruptă de curând. Noe a ştiut atunci că apele s-au scurs de pe pământ. 12 A aşteptat alte şapte zile şi a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el. 13 În anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în luna întâi, în prima zi a lunii, apele secară de pe pământ. Noe a dat la o parte acoperişul arcei şi s-a uitat şi, iată, faţa pământului era uscată! 20 Noe a zidit un altar Domnului. A luat din toate animalele curate şi din toate păsările curate şi le-a adus arderi de tot pe altar. 21 Domnul a mirosit mireasma plăcută. A zis Domnul în inima lui: "Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului. Căci gândurile inimii omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi toate vieţuitoarele aşa cum am făcut. 22 În toate zilele până când va dăinui pământul, semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea nu vor înceta".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 114-115(116),12-13.14-15.18-19 (R.: 17a)
R.: Să-ţi fie plăcută, Doamne, jertfa noastră de laudă!
sau:
Aleluia.
12 Ce-i voi da în schimb Domnului
pentru tot binele pe care mi l-a făcut?
13 Voi lua potirul mântuirii
şi voi invoca numele Domnului. R.
14 Voi împlini voturile făcute Domnului
de faţă cu tot poporul său.
15 Lucru de preţ este în faţa Domnului
moartea credincioşilor săi. R.
18 Voi împlini voturile făcute Domnului
de faţă cu tot poporul său,
19 în curţile casei Domnului,
în mijlocul tău, Ierusalime! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)
EVANGHELIA
Orbul s-a vindecat şi vedea toate lucrurile clar.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 8,22-26
În acel timp, Isus împreună cu apostolii au venit la Betsaida, iar ei i-au adus un orb şi l-au rugat să-l atingă. 23 Isus, luându-l de mână, l-a dus în afara satului; şi, punându-i salivă pe ochi, şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: "Vezi ceva?" 24 Apoi, ridicându-şi ochii, a spus: "Văd oamenii ca nişte copaci; îi văd umblând". 25 Atunci şi-a mai pus o dată mâinile pe ochii lui, iar el a văzut clar şi s-a vindecat şi vedea toate lucrurile clar. 26 Apoi l-a trimis acasă, spunându-i: "Să nu intri deloc în sat!"
Cuvântul Domnului