LECTURA I
Astăzi Domnul te-a dat în mâinile mele, însă eu n-am vrut să-mi ridic mâna asupra unsului Domnului.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 26,2.7-9.12-13.22-23
În zilele acelea, Saul s-a ridicat şi a coborât în pustiul Zif şi cu el erau trei mii de oameni aleşi ai lui Israel ca să-l caute pe David în pustiul Zif. 7 David şi Abişai au ajuns la popor noaptea şi, iată, Saul era culcat şi dormea între care, iar suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui! Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul său. 8 Abişai i-a zis lui David: "Dumnezeu l-a dat astăzi pe duşmanul tău în mâna ta! Acum lasă-mă să-l pironesc cu suliţa la pământ o singură dată şi nu va mai fi nevoie să repet!" 9 Dar David i-a zis lui Abişai: "Nu-l ucide! Căci cine îşi întinde mâna împotriva unsului Domnului şi rămâne nevinovat?" 12 David a luat suliţa şi urciorul cu apă de la capul lui Saul, şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a observat şi nimeni nu s-a trezit, pentru că Domnul a făcut să cadă asupra lor un somn adânc. 13 David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns pe vârful muntelui, departe. Era mare distanţă între ei. 22 David i-a răspuns: "Iată suliţa regelui! Să vină cineva dintre slujitorii tăi şi s-o ia! 23 Domnul să întoarcă fiecăruia după dreptatea lui şi după fidelitatea lui. Domnul te-a dat astăzi în mâna mea, iar eu nu am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.8 şi 10.12-13 (R.: 8a)
R.: Domnul este milostiv şi plin de îndurare.
1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.
3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.
8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre. R.
12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre.
13 Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de el. R.
LECTURA A II-A
După cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,45-49
Fraţilor, aşa este scris: "Primul om, Adam, a fost făcut cu suflet viu", cel din urmă Adam, cu Duhul dătător de viaţă. 46 Dar nu cel spiritual apare mai întâi, ci cel firesc, apoi cel spiritual. 47 Primul om este făcut din pământ, este pământesc; al doilea om este din cer. 48 Cum este cel pământesc, la fel sunt şi cei pământeşti, şi cum este cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti. 49 Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 13,34
(Aleluia) "Vă dau o poruncă nouă, spune Domnul: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii!" (Aleluia)
EVANGHELIA
Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,27-38
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, 28 binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează! 29 Celui care te loveşte peste un obraz întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! 30 Celui care îţi cere dă-i şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi! 31 Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel! 32 Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. 33 Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel. 34 Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească la fel înapoi. 35 Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. 36 Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! 37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; 38 daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!"
Cuvântul Domnului