Vremea în Bârnova
Ora locală: 17:13
2°C
cer acoperit de nori
Vânt: 2 km/h
luni
22 decembrie
nori împrăștiați
6°C
1 km/h
marți
23 decembrie
cer fragmentat
5°C
4 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
4 km/h
joi
25 decembrie
nori împrăștiați
0°C
2 km/h
vineri
26 decembrie
cer acoperit de nori
0°C
3 km/h
Lecturile Zilei

LECTURA I
Vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor.
Citire din cartea profetului Miheia 7,14-15.18-20
Păstoreşte-ţi cu toiagul tău poporul, turma moştenirii tale, care locuieşte singuratică în pădurea din mijlocul Carmelului! Să pască în Basan şi în Galaad ca în zilele de odinioară! 15 Ca în zilele ieşirii tale din ţara Egiptului, fă-ne să vedem fapte minunate! 18 Care Dumnezeu este ca tine, care suporţi nelegiuirea şi treci peste răzvrătirea restului moştenirii tale? Nu-şi ţine pe veci mânia, pentru că iubeşte îndurarea. 19 Se va întoarce şi se va îndura de noi, va şterge nelegiuirile noastre. Vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor. 20 Vei arăta fidelitate faţă de Iacob şi bunătate faţă de Abraham, aşa cum le-ai jurat părinţilor noştri în zilele de demult.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.9-10.11-12 (R.: 8a)
R.: Îndurător şi milostiv este Domnul.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie.
10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu răsplăteşte după fărădelegile noastre. R.

11 Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este îndurarea sa
faţă de cei care se tem de el.
12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 15,18
Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta".

EVANGHELIA
Acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 15,1-3.11-32
În acel timp, toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-l asculte. 2 Fariseii şi cărturarii însă murmurau, spunând: "Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei". 3 Atunci, le-a spus această parabolă: 11 "Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!» Iar el le-a împărţit averea. 13 Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. 14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. 16 Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. 17 Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! 18 Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!'» 20 Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. 21 Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». 22 Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! 23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, 24 căci acest fiu al meu era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!» Şi au început să se veselească. 25 Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi dansuri. 26 Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. 27 El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat». 28 Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l implora. 29 El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am încălcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. 30 Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat». 31 Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine întotdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. 32 Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!»"

Cuvântul Domnului

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova
calendar_today
Astăzi
21 Decembrie, 2025
diversity_2
Sfântul zilei
Ss. Petru Canisiu, pr. înv.; Mihea, profet
menu_book
Lecturi
Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24
info
Indicații
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II