LECTURA I
Iată că ne întoarcem spre păgâni!
Citire din Faptele Apostolilor 13,14.43-52
În zilele acelea, Paul şi Barnaba, plecând din Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei. Au intrat în sinagogă într-o zi de sâmbătă şi s-au aşezat. 43 După ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi dintre iudei şi prozeliţii evlavioşi i-au urmat pe Paul şi Barnaba, iar aceştia vorbeau cu ei şi-i convingeau să rămână în harul lui Dumnezeu. 44 În sâmbăta următoare, aproape toată cetatea s-a adunat ca să asculte cuvântul Domnului. 45 Dar iudeii, când au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi contraziceau cele spuse de Paul insultându-l. 46 Atunci Paul şi Barnaba au zis cu îndrăzneală: "Vouă trebuia să vă fie vestit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar pentru că voi îl respingeţi şi nu vă judecaţi vrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre păgâni! 47 Căci aşa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului»". 48 Auzind aceasta, păgânii s-au bucurat şi au glorificat cuvântul Domnului, iar cei care fuseseră hotărâţi pentru viaţa veşnică au crezut. 49 Cuvântul Domnului s-a răspândit în tot ţinutul. 50 Însă iudeii au instigat femeile evlavioase de rang înalt, ca şi pe mai marii cetăţii, au stârnit o persecuţie împotriva lui Paul şi Barnaba şi i-au alungat din ţinuturile lor. 51 Ei, scuturând praful de pe picioare împotriva lor, s-au dus la Iconiu. 52 Iar discipolii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 99(100),2.3.5 (R.: 3c)
R.: Noi suntem poporul Domnului şi turma păşunii sale.
sau:
Aleluia.
2 Slujiţi-i Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea lui cu strigăte de veselie! R.
3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui şi turma păşunii sale. R.
5 Căci Domnul este bun,
îndurarea lui ţine pe vecie
şi fidelitatea lui, din generaţie în generaţie. R.
LECTURA A II-A
Mielul îi va păstori şi-i va conduce la izvoarele apelor vieţii.
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 7,9.14b-17
Eu Ioan, am văzut şi, iată, o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini. 14b Unul dintre bătrâni mi-a spus: "Aceştia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului. 15 De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi aduc cult ziua şi noaptea în templul său, iar cel care stă pe tron îi va adăposti în cortul său; 16 nu le va mai fi foame şi nici nu le va mai fi sete, nu-i va mai arde soarele şi nici arşiţa. 17 Căci mielul din mijlocul tronului îi va păstori şi-i va conduce la izvoarele apelor vieţii, iar Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor".
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,14
(Aleluia) "Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul. Eu cunosc oile mele şi ele mă cunosc pe mine". (Aleluia)
EVANGHELIA
Eu le dau viaţa veşnică.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,27-30
În acel timp, Isus le-a spus: "Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28 Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29 Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. 30 Eu şi Tatăl una suntem".
Cuvântul Domnului