LECTURA I
Au hotărât să urce la apostoli şi la prezbiterii din Ierusalim în legătură cu această dispută.
Citire din Faptele Apostolilor 15,1-6
În zilele acelea, unii dintre cei care coborâseră din Iudeea îi învăţau pe fraţi: "Dacă nu primiţi circumcizia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteţi să vă mântuiţi". 2 Întrucât s-a ivit o divergenţă şi o discuţie aprinsă între Paul şi Barnaba şi aceştia, au hotărât ca Paul şi Barnaba, împreună cu alţi câţiva dintre ei, să urce la apostoli şi la prezbiterii din Ierusalim în legătură cu această dispută. 3 Aşadar, trimişi fiind de comunitate, ei au străbătut Fenicia şi Samaria povestind despre convertirea păgânilor, şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor. 4 Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de comunitate, de apostoli şi de prezbiteri şi au povestit tot ce a făcut Dumnezeu cu ei. 5 Dar unii din gruparea fariseilor care crezuseră s-au ridicat şi au spus: "Trebuie să primească circumcizia şi să li se poruncească să ţină Legea lui Moise". 6 Apostolii şi prezbiterii s-au adunat să analizeze acest lucru.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 121(122),1-2.3-4a.4b-5 (R.: cf. 1)
R.: Vom merge cu bucurie în casa Domnului.
sau:
Aleluia.
1 M-am bucurat când mi s-a spus:
"Să mergem în casa Domnului!" 2 Iată, picioarele noastre au ajuns la porţile tale, Ierusalim! R.
3 Ierusalimul este zidit ca o cetate bine întărită.
4a Acolo urcă triburile, triburile Domnului. R.
4b După mărturia lui Israel,
ca să laude numele Domnului.
5 Căci acolo sunt scaunele de judecată,
tronurile casei lui David. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 15,4a.5b
(Aleluia) "Rămâneţi în mine şi eu în voi, spune Domnul. Cel care rămâne în mine acela aduce roade multe". (Aleluia)
EVANGHELIA
Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,1-8
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. 2 Orice mlădiţă care este în mine şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod. 3 Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneţi în mine, şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. 5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă; se adună, se aruncă în foc şi arde. 7 Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face! 8 În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei".
Cuvântul Domnului