Vremea în Bârnova
Ora locală: 12:18
2°C
ceață
Vânt: 2 km/h
luni
22 decembrie
nori împrăștiați
6°C
2 km/h
marți
23 decembrie
cer acoperit de nori
6°C
3 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
5 km/h
joi
25 decembrie
cer acoperit de nori
-0°C
2 km/h
Lecturile Zilei

LECTURA I
Duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus.
Citire din Faptele Apostolilor 20,17-27
În zilele acelea, de la Milet, Paul a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii. 18 Când aceştia au ajuns la el, le-a zis: "Voi ştiţi prea bine cum am fost cu voi tot timpul, din prima zi în care am coborât în Asia, 19 slujindu-l pe Dumnezeu cu toată umilinţa, vărsând lacrimi şi suportând încercările pe care mi le-au cauzat cursele iudeilor; 20 că nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare şi v-am învăţat în public şi prin case, 21 am dat mărturie înaintea iudeilor şi a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus. 22 Şi iată că acum, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo, 23 decât că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte din cetate în cetate şi-mi spune că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24 Dar eu nu pun niciun preţ pe viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu. 25 Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi pe la care am trecut predicând evanghelia împărăţiei nu-mi veţi mai vedea faţa! 26 De aceea, dau mărturie astăzi în faţa voastră: eu sunt curat de sângele tuturor, 27 căci nu m-am dat înapoi să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 67(68),10-11.20-21 (R.: 33a)
R.: Domnii ale pământului, cântaţi-i lui Dumnezeu!
sau:
Aleluia.

10 Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule,
moştenirea ta, sleită de puteri, ai înviorat-o.
11 Dumnezeule, vieţuitoarele tale au locuit în ţara
pe care ai pregătit-o în iubirea ta pentru cel sărac. R.

20 Binecuvântat să fie Domnul zi de zi!
Dumnezeul mântuirii noastre ne poartă de grijă.
21 Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii,
Domnul Dumnezeu are putere şi asupra morţii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,16
(Aleluia) Îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tată, glorifică-l pe Fiul tău!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,1-11a
În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: "Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, 2 pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui! 3 Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. 4 Eu te-am glorificat pe pământ împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. 5 Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea! 6 Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, 8 căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis. 9 Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. 10 Şi toate ale mele sunt ale tale şi ale tale sunt ale mele şi sunt glorificat în ei. 11a Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine".

Cuvântul Domnului

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova
calendar_today
Astăzi
21 Decembrie, 2025
diversity_2
Sfântul zilei
Ss. Petru Canisiu, pr. înv.; Mihea, profet
menu_book
Lecturi
Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24
info
Indicații
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II