Vremea în Bârnova
Ora locală: 12:17
2°C
ceață
Vânt: 2 km/h
luni
22 decembrie
nori împrăștiați
6°C
2 km/h
marți
23 decembrie
cer acoperit de nori
6°C
3 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
5 km/h
joi
25 decembrie
cer acoperit de nori
-0°C
2 km/h
Lecturile Zilei

LECTURA I
El a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,15-18; 4,1.3-6
Fraţilor, până astăzi, ori de câte ori este citit Moise, rămâne un văl pe inimile lor. 16 Însă, ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte, 17 căci Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate, 18 iar noi toţi care, cu faţa descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului suntem schimbaţi în acelaşi chip ca al lui tot mai glorios, aşa cum dă Duhul Domnului. 4,1 De aceea, având această slujire pe care am primit-o din îndurare, nu ne descurajăm. 3 Şi chiar dacă evanghelia noastră este sub un văl, ea este ascunsă de văl pentru cei care se pierd, 4 pentru cei necredincioşi, cărora dumnezeul veacului acestuia le-a orbit minţile ca să nu vadă strălucirea evangheliei gloriei lui Cristos, cel care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Isus Cristos Domnul, iar noi suntem sclavi ai voştri de dragul lui Isus. 6 Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis: "Să strălucească lumina din întuneric!", el însuşi a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 84(85),9ab-10.11-12.13-14 (R.: 10b)
R.: Gloria Domnului locuieşte pe pământul nostru.

9ab Voi asculta ce zice Domnul Dumnezeu:
El vorbeşte de pace poporului său şi credincioşilor săi.
10 Mântuirea este aproape de cei care se tem de el
şi gloria lui va locui pe pământul nostru. R.

11 Îndurarea şi adevărul se vor întâlni,
dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa;
12 adevărul va răsări din pământ
şi dreptatea va coborî din ceruri. R.

13 Domnul îşi va revărsa bunătatea
şi pământul îşi va aduce roadele sale.
14 Dreptatea va merge înaintea lui
şi-i va călăuzi paşii pe cale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 13,34
(Aleluia) "Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii", spune Domnul! (Aleluia)

EVANGHELIA
Oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,20-26
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: "Vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă va fi condamnat la judecată. 22 Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. 23 Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă acolo darul tău , în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! 25 Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! 26 Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban".

Cuvântul Domnului

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova
calendar_today
Astăzi
21 Decembrie, 2025
diversity_2
Sfântul zilei
Ss. Petru Canisiu, pr. înv.; Mihea, profet
menu_book
Lecturi
Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24
info
Indicații
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II