LECTURA I
Noi ne prezentăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 6,1-10
Fraţilor, deoarece noi colaborăm cu el, vă mai îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar, 2 căci el spune: "La momentul potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat: iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!" 3 Noi nu dăm nimănui nicio ocazie de poticnire ca să nu fie defăimată slujirea noastră. 4 Dar în toate noi ne prezentăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu printr-o mare răbdare în necazuri, în nevoi şi strâmtorări, 5 în bătăi, în închisori şi în răscoale, în osteneli, în vegheri şi în posturi, 6 prin curăţie, prin cunoaştere, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt şi prin iubire neprefăcută, 7 prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu şi prin armele de atac şi de apărare ale dreptăţii, 8 în glorie şi necinste, în defăimare şi în vorbire de bine; consideraţi ca înşelători, deşi suntem fideli adevărului; 9 ca nişte necunoscuţi, deşi suntem bine cunoscuţi; ca unii care sunt pe moarte, deşi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, dar nu omorâţi; 10 ca nişte întristaţi, deşi suntem totdeauna ne bucurăm; ca nişte săraci, deşi îmbogăţim pe alţii; ca unii care nu au nimic, deşi stăpânim toate.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3cd-4 (R.: 2a)
R.: Domnul a făcut cunoscută mântuirea sa.
1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor! R.
2 Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea
şi-a descoperit dreptatea înaintea popoarelor,
3ab şi-a adus aminte de îndurarea şi de fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.
3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigaţi către Domnul strigăte de bucurie,
toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 118(119),105
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele. (Aleluia)
EVANGHELIA
Eu însă vă spun: să nu vă împotriviţi celui rău.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,38-42
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: "Aţi auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte!» 39 Eu însă vă spun: să nu vă împotriviţi celui rău; ba, mai mult, dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt! 40 Celui care vrea să te judece şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi mantia, 41 iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de paşi, mergi cu el două! 42 Celui care îţi cere dă-i şi celui care vrea să împrumute de la tine nu-i întoarce spatele!"
Cuvântul Domnului