LECTURA I
Ei vor privi spre cel pe care l-au străpuns.
Citire din cartea profetului Zaharia 12,10-11; 13,1
Aşa spune Domnul: "Voi revărsa asupra casei lui David şi asupra locuitorilor Ierusalimului un duh de îndurare şi de implorare şi vor privi la mine, pe care l-au străpuns îl vor jeli cum se jeleşte singurul fiu şi-l vor plânge amar cum se plânge amar întâiul născut. 11 În ziua aceea, se va mări jalea în Ierusalim, ca jalea lui Hadad-Rimon în câmpia Meghido. 13,1 În ziua aceea, va fi un izvor deschis pentru casa lui David şi pentru locuitorii Ierusalimului, pentru păcat şi pentru întinare".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 62(63),2.3-4.5-6.8-9 (R.: 2b)
R.: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeul meu!
2 Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu,
pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu,
ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă. R.
3 Astfel m-am uitat după tine în sanctuarul tău,
ca să contemplu puterea şi mărirea ta.
4 Îndurarea este mai bună decât viaţa,
de aceea, buzele mele te laudă. R.
5 Aşa te voi binecuvânta toată viaţa mea
şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău.
6 Ca şi cum m-aş sătura cu măduvă şi grăsime,
aşa se desfată buzele mele când gura mea te laudă. R.
8 Pentru că ai fost ajutorul meu,
la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.
9 Sufletul meu se alipeşte de tine
şi dreapta ta mă susţine. R.
LECTURA A II-A
Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat în Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 3,26-29
Fraţilor, toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus. 27 Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos. 28 Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus. 29 Iar dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi descendenţa lui Abraham, moştenitori după promisiune.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) "Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează". (Aleluia)
EVANGHELIA
Tu eşti Cristosul lui Dumnezeu! Fiul Omului trebuie să sufere multe.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,18-24
În acel timp, pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat, zicând: "Cine spun mulţimile că sunt eu?" 19 Ei i-au răspuns: "«Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», iar alţii că «a înviat unul dintre profeţii cei vechi»". 20 El le-a spus: "Dar voi cine spuneţi că sunt?" Atunci, răspunzând, Petru a zis: "Cristosul lui Dumnezeu!" 21 Dar el le-a interzis cu stricteţe să spună aceasta cuiva, 22 zicând: "Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie". 23 Apoi le spunea tuturor: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze! 24 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva".
Cuvântul Domnului