LECTURA I
Nu se cuvine ca fiul acestei sclave să împartă moştenirea cu fiul meu Isaac.
Citire din cartea Genezei 21,5.8-20
În zilele acelea, Abraham era în vârstă de o sută de ani când i s-a născut fiul său Isaac. 8 Copilul a crescut şi a fost înţărcat. Abraham a făcut un mare ospăţ în ziua în care Isaac a fost înţărcat. 9 Sara l-a văzut râzând pe fiul pe care Agar egipteanca i-l născuse lui Abraham 10 şi i-a zis lui Abraham: "Alung-o pe această sclavă şi pe fiul ei, căci fiul acestei sclave nu va avea moştenire cu fiul meu Isaac!" 11 Acest cuvânt a fost foarte rău în ochii lui Abraham, căci era vorba de fiul său. 12 Dumnezeu i-a zis lui Abraham: "Să nu fie rău în ochii tăi pentru copilul şi pentru sclava ta! În tot ceea ce îţi spune Sara, ascultă de glasul ei, pentru că numai cei din Isaac se vor chema descendenţa ta. 13 Dar eu voi face un neam şi din fiul sclavei, căci şi el este urmaşul tău". 14 Dimineaţa, Abraham s-a sculat, a luat pâine şi un burduf cu apă, i le-a dat lui Agar, le-a pus pe umerii ei, de asemenea, şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit în pustiul Beer-Şeba. 15 Când s-a terminat apa din burduf, a aşezat copilul sub un tufiş, 16 a mers şi s-a aşezat în faţa lui, depărtându-se ca la o bătaie de arc. Căci îşi spunea: "Să nu văd moartea copilului!" S-a aşezat în faţă, şi-a ridicat glasul şi a început să plângă. 17 Dumnezeu a auzit glasul copilului şi îngerul lui Dumnezeu a strigat-o din cer pe Agar şi i-a zis: "Ce ai tu, Agar? Nu te teme, pentru că Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde se află! 18 Scoală-te, ia copilul şi ţine-l cu mâna ta, căci eu voi face să fie din el un popor mare!" 19 Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă. Ea s-a dus, a umplut burduful cu apă şi i-a dat copilului să bea. 20 Dumnezeu era cu copilul, care a crescut mare, a locuit în pustiu şi a devenit un mare arcaş.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),7-8.10-11.12-13 (R.: 7a)
R.: Cel sărac strigă şi Domnul îl ascultă.
7 Cel sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a scăpat din toate strâmtorările sale.
8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
şi-i scapă din primejdie. R.
10 Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii lui,
căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de el!
11 Bogaţii au sărăcit şi îndură foame,
dar cei care îl caută pe Domnul nu duc lipsă de nimic. R.
12 Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă,
vă voi învăţa frica de Domnul!
13 Cine este omul care doreşte viaţa,
care doreşte zile multe ca să vadă binele? R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Iac 1,18
(Aleluia) Tatăl a voit să ne dea naştere printr-un cuvânt al adevărului, ca să fim începutul creaturilor sale. (Aleluia)
EVANGHELIA
Ai venit aici înainte de vreme, ca să ne chinuieşti?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,28-34
În acel timp, ajungând pe malul celălalt, în ţinutul gadarenilor, pe Isus l-au întâmpinat doi posedaţi de diavoli ieşiţi din morminte; erau atât de violenţi încât nu putea nimeni să treacă pe drumul acela. 29 Şi iată că ei strigau, zicând: "Ce ai cu noi, Fiu al lui Dumnezeu? Ai venit aici înainte de vreme ca să ne chinuieşti?" 30 Nu departe de ei era o turmă mare de porci care păşteau. 31 Diavolii îl rugau, zicând: "Dacă ne alungi, trimite-ne în turma de porci!" 32 El le-a zis: "Mergeţi!" Ieşind din posedaţi, ei au intrat în porci şi, iată, toată turma s-a aruncat în mare de pe coasta abruptă şi a pierit în apă! 33 Atunci paznicii au fugit şi, venind în cetate, au făcut cunoscute toate şi cele întâmplate cu posedaţii. 34 Şi, iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus şi, văzându-l, l-au rugat să plece din ţinutul lor.
Cuvântul Domnului