Vremea în Bârnova
Ora locală: 08:55
1°C
ceață
Vânt: 2 km/h
luni
22 decembrie
nori împrăștiați
6°C
2 km/h
marți
23 decembrie
cer acoperit de nori
6°C
3 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
5 km/h
joi
25 decembrie
cer acoperit de nori
-2°C
1 km/h
Lecturile Zilei

LECTURA I
Tăiaţi-vă inima împrejur! Să-i iubiţi pe străini, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului!
Citire din cartea Deuteronomului 10,12-22
În zilele acelea, Moise a vorbit către popor, zicând: "Acum, Israel, ce altceva cere Domnul Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe toate căile lui, să-l iubeşti şi să-l slujeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, 13 să păzeşti poruncile Domnului şi hotărârile lui pe care ţi le poruncesc eu astăzi ca să-ţi fie bine? 14 Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce este pe el! 15 Numai pe părinţii tăi i-a plăcut Domnului să-i iubească şi a ales descendenţa lor după ei - pe voi - dintre toate popoarele, aşa cum este astăzi. 16 Tăiaţi-vă inima împrejur şi nu fiţi încăpăţânaţi! 17 Pentru că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Dumnezeu mare, puternic şi înfricoşător, care nu face părtinire şi nu primeşte daruri, 18 care face dreptate orfanului şi văduvei, care-l iubeşte pe străin, dându-i hrană şi îmbrăcăminte. 19 Să-i iubiţi pe străini, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului! 20 Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-l slujeşti, să te alipeşti de el şi pe numele lui să juri! 21 El este lauda ta şi el este Dumnezeul tău. El a făcut cu tine aceste lucruri mari şi înfricoşătoare pe care le-au văzut ochii tăi. 22 Părinţii tăi au coborât în Egipt cu şaptezeci de suflete; acum, Domnul Dumnezeul tău a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 146(147),12-13.14-15.19-20 (R.: 12)
R.: Preamăreşte-l, Ierusalim, pe Domnul Dumnezeul tău!
sau:
Aleluia.

12 Preamăreşte-l, Ierusalim, pe Domnul,
laudă-l, Sion, pe Dumnezeul tău!
13 Căci el întăreşte zăvoarele porţilor tale,
el binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău. R.

14 El dă pace ţinutului tău
şi te satură cu cel mai bun grâu.
15 El îşi trimite cuvântul pe pământ,
cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare. R.

19 El face cunoscut lui Iacob cuvântul său,
lui Israel, hotărârile şi judecăţile sale.
20 El n-a făcut aşa cu niciun alt neam
şi nu le-a făcut cunoscute judecăţile sale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Tes 2,14
(Aleluia) Dumnezeu v-a chemat prin evanghelia noastră spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Cristos. (Aleluia)

EVANGHELIA
Îl vor ucide pe Fiul Omului, dar a treia zi va învia. Fiii regilor sunt scutiţi de taxă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 17,22-27
În acel timp, pe când erau adunaţi în Galileea, Isus le-a spus discipolilor săi: "Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor. 23 Îl vor ucide, dar a treia zi va învia". Iar ei s-au întristat foarte mult. 24 După ce au venit la Cafarnaum, cei care încasau contribuţia s-au apropiat de Petru şi i-au zis: "Învăţătorul vostru nu achită cele două drahme?" 25 El a spus: "Da!" Venind în casă, Isus i-a luat-o înainte, spunând: "Simon, ce crezi, regii de pe pământ de la cine iau taxa sau tributul: de la fiii lor sau de la străini?" 26 Când el a spus: "De la străini", Isus i-a zis: "Aşadar, fiii sunt scutiţi. 27 Totuşi, ca să nu-i scandalizăm, mergi pe ţărmul mării, aruncă undiţa şi ia primul peşte care va veni! Deschizându-i gura, vei găsi o monedă. Ia-o şi dă-le-o pentru mine şi pentru tine!"

Cuvântul Domnului

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova
calendar_today
Astăzi
21 Decembrie, 2025
diversity_2
Sfântul zilei
Ss. Petru Canisiu, pr. înv.; Mihea, profet
menu_book
Lecturi
Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24
info
Indicații
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II