LECTURA I
M-ai eliberat în marea ta îndurare şi prin slava numelui tău.
Citire din cartea lui Ben Sirah 51,1-8
Te voi mărturisi pe tine, Doamne, regele meu, te voi lăuda, Dumnezeule, mântuitorul meu, şi voi mărturisi numele tău. 2 Căci ai fost ocrotitor şi ajutor; ai eliberat trupul meu de la pieire şi din capcana limbii calomnioase, de buzele care spun minciuni. Înaintea potrivnicilor ai fost ajutor şi m-ai eliberat, 3 după mulţimea îndurării tale şi a numelui tău, de muşcătura celui pregătit pentru hrană, de mâna celor care căutau sufletul meu şi de multele strâmtorări pe care le aveam, 4 de sufocarea focului dimprejur şi din mijlocul focului pe care nu-l aprinsesem, 5 din adâncul sânului locuinţei morţilor, de limba necurată şi de cuvântul mincinos. 6 Calomnia unei limbi nedrepte a ajuns la rege; sufletul meu s-a apropiat de moarte şi viaţa mea era jos, aproape de locuinţa morţilor. 7 M-au împresurat de pretutindeni şi nu era cine să mă ajute; priveam după ajutorul oamenilor, dar nu era. 8 Mi-am amintit de îndurarea ta, Doamne, şi de lucrarea ta, care este din veci, căci tu îi ridici pe cei care te aşteaptă şi-i salvezi din mâinile duşmanilor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 124,2-5.7b-8 (R.: 7a)
R.: Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul vânătorului
De n-ar fi fost Domnul de partea noastră
Când s-au năpustit oamenii peste noi,
Aceştia ne-ar fi înghiţit de vii
În focul mâniei lor. R.
Ne-ar fi înecat apele,
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;
ar fi trecut peste sufletul nostru
valuri năprasnice. R.
Laţul s-a rupt şi noi am scăpat,
Ajutorul nostru este în numele Domnului,
care a făcut cerul şi pământul. R.
LECTURA A II-A
Nici moartea, nici viaţa nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-39
Fraţilor, 31b dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră? 32 El nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum ar putea atunci să nu ne dăruiască toate împreună cu el? 33 Cine va aduce învinuire împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte! 34 Cine va rosti sentinţa de condamnare? Cristos Isus a murit, ba mai mult, el a înviat, şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! 35 Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? 36 Aşa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâţi în fiecare zi, suntem trataţi ca nişte oi duse la înjunghiat. 37 Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. 38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, 39 nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru.
Cuvântul Domnului
EVANGHELIA
Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,28-33
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 28 "Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! 29 Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. 30 Vouă însă vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. 31 Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii. 32 Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. 33 Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri".
Cuvântul Domnului