LECTURA I
Mai întâi am fost un defăimător, dar am aflat îndurare.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei 1,1-2.12-14
Paul, apostol al lui Cristos Isus, după porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, şi a lui Cristos Isus, speranţa noastră, 2 lui Timotei, adevărat fiu în credinţă, har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru! 12 Îi mulţumesc lui Cristos Isus Domnul nostru, care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere, punându-mă în slujirea sa, 13 deşi mai întâi am fost un defăimător, un persecutor şi un insultător, dar am aflat îndurare, căci, în necredinţa mea, o făceam din neştiinţă. 14 Însă harul Domnului nostru s-a revărsat din plin, împreună cu credinţa şi iubirea care sunt în Cristos Isus.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 15(16),1-2a şi 5.7-8.11 (R.: 5a)
R.: Tu, Doamne, eşti partea mea de moştenire!
1 Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine.
2a I-am spus Domnului: "Tu eşti Dumnezeul meu".
5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.
7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înţelepciune,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.
11 Tu îmi vei arăta cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii nespuse
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. In 17,17ba
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevăr. Consacră-ne în adevărul tău! (Aleluia)
EVANGHELIA
Poate un orb să conducă un alt orb?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,39-42
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi şi o parabolă: "Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit va fi la fel ca învăţătorul său. 41 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? 42 Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!"
Cuvântul Domnului