Vremea în Bârnova
Ora locală: 05:18
1°C
ceață
Vânt: 4 km/h
luni
22 decembrie
cer fragmentat
4°C
1 km/h
marți
23 decembrie
cer acoperit de nori
5°C
3 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
5 km/h
joi
25 decembrie
cer acoperit de nori
-2°C
1 km/h
Lecturile Zilei

LECTURA I
Deşi oamenii l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au preamărit ca Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 1,16-25
Fraţilor, eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede, mai întâi a iudeului şi apoi a grecului. 17 Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credinţă spre credinţă, după cum este scris: "Cel drept va trăi din credinţă". 18 Într-adevăr, mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire; 19 pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut. 20 De fapt, realitatea sa invizibilă sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii în făpturile lui, aşa încât ei nu se pot scuza. 21 Căci, deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au glorificat ca Dumnezeu şi nu i-au adus mulţumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat. 22 Pretinzându-se înţelepţi, au înnebunit 23 şi au înlocuit gloria Dumnezeului nepieritor cu asemănarea chipului omului pieritor, al păsărilor, al patrupedelor şi al reptilelor. 24 De aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă necurăţiei, în voia poftelor inimii lor, aşa încât îşi necinstesc singuri trupurile. 25 Aceştia au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună: au cinstit şi au adus cult creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci. Amin!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),2-3.4-5 (R.: 2a)
R.: Cerurile dau mărturie despre slava lui Dumnezeu.

2 Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu
şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale.
3 Ziua încredinţează zilei mesajul,
iar noaptea transmite nopţii cunoaşterea. R.

4 Nu e vorbire, nu sunt cuvinte
ale căror glasuri să se poată auzi,
5 şi totuşi vocea lor străbate tot pământul,
vestea lor ajunge la marginile lumii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Evr 4,12ad
(Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere; el judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Daţi de pomană cele din interior şi, iată, toate vor fi curate pentru voi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,37-41
În acel timp, pe când Isus vorbea, un fariseu l-a invitat să ia masa la el. El a intrat şi s-a aşezat la masă. 38 Văzându-l, fariseul s-a mirat că nu s-a spălat înainte de masă. 39 Atunci, Domnul i-a spus: "Acum, voi, fariseii, curăţaţi exteriorul paharului şi al farfuriei, dar în interiorul vostru sunteţi hrăpăreţi şi răutăcioşi. 40 Nebunilor! Oare cel care a făcut exteriorul n-a făcut şi interiorul? 41 De aceea, daţi de pomană cele din interior şi, iată, toate vor fi curate pentru voi!"

Cuvântul Domnului

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova