LECTURA I
Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,1-11
Fraţilor, acum nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, 2 căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. 3 De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, a fost posibil la Dumnezeu: Dumnezeu l-a trimis pe Fiu său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât priveşte păcatul, a condamnat păcatul în trup, 4 pentru ca dreptatea Legii să se împlinească în noi, cei care umblăm nu după trup, ci după Duh. 5 Într-adevăr, cei care sunt după trup caută cele ale trupului, pe când cei care sunt după Duh, cele ale Duhului. 6 De fapt, dorinţa trupului este moarte, pe când dorinţa duhului este viaţă şi pace. 7 De aceea, dorinţa trupului este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. 8 Dar cei care sunt în trup nu pot să-i placă lui Dumnezeu. 9 Însă voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta nu este al lui. 10 Dar dacă Cristos este în voi, deşi trupul este muritor din cauza păcatului, Duhul este viaţă datorită dreptăţii. 11 Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 23(24),1-2.3-4ab.5-6 (R.: cf. 6)
R.: Aceasta este generaţia celor care caută faţa ta, Doamne.
1 Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el,
lumea şi cei care locuiesc în ea.
2 Căci el l-a întemeiat pe mări
şi l-a stabilit peste râuri. R.
3 Cine va urca pe muntele Domnului?
Cine se va ridica în locul său cel sfânt?
4ab Cel care are mâinile nepătate şi inima curată,
cel care nu-şi înalţă sufletul spre lucruri deşarte. R.
5 Acesta va primi binecuvântare de la Domnul
şi dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.
6 Aceasta este generaţia celor care-l caută pe el,
a celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacob. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ez 33,11a
(Aleluia) Nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, spune Domnul, ci să se întoarcă şi să trăiască. (Aleluia)
EVANGHELIA
Dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,1-9
În acel timp, au venit unii care i-au povestit lui Isus despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. 2 El, răspunzând, le-a zis: "Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? 3 Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. 4 Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? 5 Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel". 6 Apoi le-a spus această parabolă: "Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit 7 şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc! Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?» 8 Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta, pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi la rădăcină! 9 Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»".
Cuvântul Domnului