Vremea în Bârnova
Ora locală: 02:04
1°C
ceață
Vânt: 3 km/h
luni
22 decembrie
cer acoperit de nori
4°C
1 km/h
marți
23 decembrie
cer acoperit de nori
5°C
4 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
4 km/h
joi
25 decembrie
cer acoperit de nori
-2°C
3 km/h
Lecturile Zilei

LECTURA I
Dumnezeul cerurilor va face să se ridice o domnie care va fi veşnică şi care nu va fi distrusă, ea va zdrobi şi va nimici toate acele domnii.
Citire din cartea profetului Daniel 2,31-45
În zilele acelea, Daniel i-a zis regelui Nabucodonosor: "Tu, rege, ai avut o viziune. Iată, un chip mare; chipul acesta era impunător; strălucirea lui era măreaţă. El stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare. 32 Acest chip avea capul din aur curat, pieptul şi braţele îi erau din argint, iar pântecele şi coapsele, din bronz, 33 gambele, din fier, picioarele erau o parte din fier, o parte din lut. 34 Tu priveai până când s-a desprins o piatră - nu prin mână de om -, a lovit chipul la picioarele care erau din fier şi din lut şi le-a zdrobit. 35 Atunci au fost zdrobite dintr-odată fierul, lutul, bronzul, argintul şi aurul şi au devenit ca pleava dintr-o arie pe timpul verii. Au fost purtate de vânt şi nu s-a mai găsit nicio urmă din ele. Iar piatra care a lovit chipul a devenit un munte mare care a umplut tot pământul. 36 Acesta este visul şi interpretarea lui o vom spune înaintea regelui. 37 Tu, rege, eşti regele regilor, căruia Dumnezeul cerurilor ţi-a dat domnia, puterea, tăria şi gloria. 38 Oriunde locuiesc fiii oamenilor, animalele câmpului şi păsările cerului, le-a pus în mâna ta şi tu stăpâneşti peste toate. Tu eşti capul care era din aur. 39 După tine, se va ridica o altă domnie, mai neînsemnată decât a ta; apoi, o a treia domnie, de bronz, care va stăpâni peste tot pământul. 40 Apoi va fi o a patra domnie, tare ca fierul. Şi pentru că fierul zdrobeşte şi fărâmiţează totul, ca fierul care distruge totul, aşa va zdrobi şi va fărâmiţa ea. 41 Aşa cum ai văzut picioarele şi degetele care erau o parte din lut de olar şi o parte din fier, la fel domnia va fi împărţită, dar va fi în ea ceva din tăria fierului. De aceea ai văzut fier amestecat cu lut moale. 42 Şi după cum degetele picioarelor erau o parte din fier şi o parte din lut, tot aşa domnia va fi în parte tare şi în parte fragilă. 43 Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin sămânţă umană, dar nu se vor uni unul cu altul, aşa cum fierul nu se uneşte cu lutul. 44 În zilele acestor regi, Dumnezeul cerurilor va face să se ridice o domnie care va fi veşnică şi care nu va fi distrusă. Domnia aceasta nu va trece la alt popor; ea va zdrobi şi va nimici toate acele domnii, dar ea se va ridica pentru totdeauna. 45 De aceea, pentru că ai văzut că din munte s-a desprins o piatră - nu prin mână de om - care a sfărâmat fierul, bronzul, lutul, argintul şi aurul, să ştii că Dumnezeul cel Mare a făcut cunoscut regelui ceea ce va fi după acestea. Visul este adevărat şi interpretarea este de încredere".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Dan 3,57.58.59.60.61 (R.: 59b)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul şi preamăriţi-l în veci!

57 Binecuvântaţi-l, toate lucrările Domnului, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

58 Binecuvântaţi-l, ceruri, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

59 Binecuvântaţi-l, îngeri ai Domnului, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

60 Binecuvântaţi-l, toate apele de deasupra cerului, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

61 Binecuvântaţi-l, toate puterile, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 2,10c
(Aleluia) Fii credincios până la moarte, spune Domnul, şi-ţi voi da cununa vieţii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu va rămâne piatră peste piatră.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,5-11
În acel timp, unora care vorbeau despre templu că este ornat cu pietre frumoase şi daruri votive, Isus le-a spus: 6 "Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată". 7 Ei l-au întrebat: "Învăţătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?" 8 El le-a zis: "Vedeţi să nu fiţi înşelaţi, căci vor veni mulţi în numele meu, spunând: «Eu sunt!» şi: «Timpul este aproape!» Nu mergeţi după ei! 9 Când veţi auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeţi, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârşitul!" 10 Apoi le spunea: "Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. 11 Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer".

Cuvântul Domnului

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova