LECTURA I
Priveam şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului!
Citire din cartea profetului Daniel 7,2-14
Eu, Daniel, am văzut în viziunea mea de noapte şi, iată, patru vânturi din ceruri agitau Marea cea Mare. 3 Patru fiare mari au ieşit din mare, diferite una de cealaltă. 4 Prima era ca un leu şi avea aripi de vultur. Am privit până când i s-au smuls aripile şi a fost ridicată de la pământ. A fost făcută să stea pe picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om. 5 Iată, o altă fiară, a doua, era ca un urs şi s-a ridicat pe o parte. Avea trei coaste în gura ei, între dinţi, şi i s-a zis: «Ridică-te şi mănâncă multă carne!» 6 După aceasta, am privit şi, iată, alta, ca un leopard: avea patru aripi de pasăre pe spatele ei şi fiara avea patru capete! Şi i s-a dat stăpânire. 7 După aceasta, am privit în vedeniile mele de noapte şi, iată, o a patra fiară înfricoşătoare, înspăimântătoare şi foarte puternică! Avea dinţi mari de fier, mânca şi sfărâma şi călca în picioare ceea ce rămânea. Era diferită de toate fiarele care fuseseră înaintea ei şi avea zece coarne. 8 Am privit cu atenţie coarnele şi, iată, un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor; trei coarne dintre cele dinainte au fost smulse dinaintea lui. Şi, iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea mult! 9 Am privit până când au fost stabilite nişte tronuri şi un Bătrân s-a aşezat. Hainele lui erau ca zăpada şi părul capului său, ca lâna curată. Tronul lui era flăcări de foc şi roţile lui, foc arzător. 10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. Mii de mii îi slujeau şi zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea lui. S-a aşezat la judecată şi cărţile au fost deschise. 11 Atunci, eu priveam din cauza glasului cuvintelor multe pe care le rostea cornul. Am privit până când a fost ucisă fiara şi trupul ei a fost distrus şi dat ca să fie ars în foc. 12 Celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, dar li s-a lungit viaţa şi li s-a dat să fie pentru un anumit timp şi un alt timp. 13 Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Dan 3,75.76.77.78.79.80.81 (R.: 59b)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul şi preamăriţi-l în veci!
75 Binecuvântaţi-l, munţi şi dealuri, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.
76 Binecuvântaţi-l, tot ce răsare pe pământ, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.
77 Binecuvântaţi-l, mări şi râuri, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.
78 Binecuvântaţi-l, izvoare, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.
79 Binecuvântaţi-l,
peşti şi tot ce se mişcă în ape, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.
80 Binecuvântaţi-l, toate păsările cerului, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.
81 Binecuvântaţi-l, toate fiarele şi animalele, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 21,28b
(Aleluia) Întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră! (Aleluia)
EVANGHELIA
Când veţi vedea că acestea se întâmplă, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,29-33
În acel timp, Isus le-a zis o parabolă discipolilor săi: "Uitaţi-vă la smochin şi la toţi copacii! 30 De îndată ce vedeţi că înmuguresc, vedeţi de la ei şi ştiţi că vara este deja aproape. 31 La fel şi voi, când veţi vedea că acestea se întâmplă, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape! 32 Adevăr vă spun: nu va trece generaţia aceasta până când nu se vor fi împlinit toate. 33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece".
Cuvântul Domnului