Vremea în Bârnova
Ora locală: 00:05
1°C
ceață
Vânt: 4 km/h
duminică
21 decembrie
câțiva nori
5°C
0 km/h
luni
22 decembrie
cer acoperit de nori
4°C
1 km/h
marți
23 decembrie
cer acoperit de nori
5°C
4 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
4 km/h
joi
25 decembrie
cer acoperit de nori
-2°C
3 km/h
Lecturile Zilei

LECTURA I
Iată! Văd cerurile deschise.
Citire din Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59
În zilele acelea, Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor. 9 Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenenilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, ca să discute cu Ştefan, 10 însă nu puteau să se opună înţelepciunii şi duhului cu care vorbea. 7,54 Când au auzit ei acestea, fremătau de furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 Dar el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: "Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!" 57 Atunci ei, strigând cu glas puternic, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit împreună asupra lui 58 şi, scoţându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. 59 Şi, în timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat, zicând: "Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 30(31),3cd-4.6 şi 8ab.16bc-17 (R.: 6a)
R.: În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez sufletul.

3cd Fii pentru mine o stâncă de scăpare,
o cetate întărită, ca să mă mântuieşti!
4 Tu eşti stânca mea, cetatea mea,
pentru numele tău, condu-mă şi călăuzeşte-mă! R.

6 În mâinile tale îmi încredinţez duhul,
tu mă vei mântui, Doamne Dumnezeule adevărat.
8ab Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea ta,
căci ai privit la umilinţa mea. R.

16bc Scapă-mă din mâna duşmanilor mei
şi de cei care mă urmăresc!
17 Fă să strălucească faţa ta peste slujitorul tău,
mântuieşte-mă în îndurarea ta! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 117(118),26a.27a
(Aleluia) Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului! Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,17-22
În acel timp, Isus i-a trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: "Fiţi atenţi la oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor! 18 Şi veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor. 19 Când veţi fi daţi pe mâna lor, nu vă preocupaţi cum sau ce veţi vorbi, căci vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi, 20 pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi! 21 Frate pe frate va da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor ucide. 22 Şi veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit".

Cuvântul Domnului

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova