Vineri, 17 Ianuarie 2025
Vineri din săptămâna 1 de peste an
Sf. Anton, abate **
Lecţionarul sfinţilor: Ef 6,10-13.18: Îmbrăcaţi-vă cu armura lui Dumnezeu; Ps 15: Tu, Doamne, eşti partea mea de moştenire; Mt 19,16-26: Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer!
Lecturi: Evr 4,1-5.11; Ps 77; Mc 2,1-12
Culoare: alb
Psaltire: P
Liturghie la alegere, prefaţă comună
Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceea!
Nu uitaţi niciodată, faptele minunate ale Domnului!
Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ.
Sfântul Anton (250-356), "părintele monahismului", s-a născut la Como, localitate în centrul Egiptului. La vârsta de 20 de ani, părăseşte toate pentru a urma sfatul lui Isus pe care l-a auzit la o Liturghie: "Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde tot ce ai, apoi vino şi urmează-mă!" La început s-a retras într-un ţinut pustiu şi neprimitor, apoi s-a stabilit pe malul Mării Roşii unde, timp de 80 de ani, a dus o viaţă de pustnic. Din întregul Orient au început să alerge spre el, pentru a primi sfat şi întărire spirituală, călugări, preoţi, episcopi şi mulţi suferinzi şi nevoiaşi. În particular, duhul rău îl supune unor foarte puternice ispite a căror amintire o evocă iconografia.