Vremea în Bârnova
Ora locală: 16:53
2°C
cer acoperit de nori
Vânt: 2 km/h
luni
22 decembrie
nori împrăștiați
6°C
1 km/h
marți
23 decembrie
cer fragmentat
5°C
4 km/h
miercuri
24 decembrie
ninsoare ușoară
1°C
4 km/h
joi
25 decembrie
nori împrăștiați
0°C
2 km/h
vineri
26 decembrie
cer acoperit de nori
0°C
3 km/h
Agenda Liturgică
Duminică, 9 Februarie 2025
† DUMINICA a 5-a de peste an
Sf. Apolonia, fc. m.
Lecturi: Is 6,1-8; Ps 137; 1Cor 15,1-11; Lc 5,1-11
Culoare: verde
Psaltire: I
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Iată-mă, trimite-mă pe mine!
Îţi cânt, Doamne, înaintea îngerilor tăi!
Noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut.
Părăsind toate, l-au urmat pe el.
Profetul Isaia ne relatează cum a fost chemat de Dumnezeu, pentru a fi trimisul său. Acest lucru ne face să înţelegem mai bine chemarea lui Petru, Iacob şi Ioan, pe care Isus i-a trimis să pescuiască oameni; ei au înţeles pe deplin situaţia sufletească a profeţilor de altădată. Sfântul Paul, continuându-şi şirul învăţăturilor propuse corintenilor, le explică natura misiunii apostolului: să vestească învierea lui Cristos la care a fost martor. Astfel, îi va pescui pe cei pierduţi în vâltoarea lumii şi-i va duce la Dumnezeu.
după Agenda liturgică 2025 editată şi tipărită la Presa Bună, Iaşi

 

access_time Programul liturgic

Marți: la ora 18:00

Vineri: la ora 18:00

Duminică: la ora 11:00

Parohia Barnova
calendar_today
Astăzi
21 Decembrie, 2025
diversity_2
Sfântul zilei
Ss. Petru Canisiu, pr. înv.; Mihea, profet
menu_book
Lecturi
Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24
info
Indicații
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II