Miercuri, 5 Februarie 2025
Miercuri din săptămâna a 4-a de peste an
Sf. Agata, fc. m. **
Lecţionarul sfinţilor: 1Cor 1,26-31: Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii; Ps 30: În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez duhul; Lc 9,23-26: Cine îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva.
Lecturi: Evr 12,4-7.11-15; Ps 102; Mc 6,1-6
Culoare: roşu
Psaltire: P
Liturghie la alegere, prefaţă comună
Pe cel pe care îl iubeşte, Domnul îl pedepseşte.
Domnul ne iubeşte ca un tată pe copiii săi.
Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui.
Agata, al cărei nume evocă bunătate, era o tânără care îşi consacrase viaţa lui Cristos. Despre ea, foarte populară în Italia de sud, în special în Sicilia, avem puţine elemente istorice sigure. Este sigur locul de naştere, Catania, într-o familie nobilă şi bogată. Bogăţiile, precum şi extraordinara sa frumuseţe, au atras atenţia consulului Quintian care a cerut-o de soţie. Dar Agata îşi dăruise viaţa unui alt soţ: Cristos. Consulul a dat-o pe mâna călăilor şi a fost supusă unor groaznice torturi. În cele din urmă a fost aruncată pe cărbuni aprinşi. Se spune că în acel moment a început un cutremur; Quintian, înspăimântat, a dat ordin să fie aruncată în închisoare unde şi-a sfârşit viaţa în anul 251. Cultul ei s-a răspândit încă din Antichitate în întreaga Biserică şi numele ei a fost introdus în Canonul roman.