Luni, 9 Iunie 2025
Ss. Fecioară Maria, Maica Bisericii **;
Efrem, diacon înv.
Se reia timpul de peste an de la săptămâna a X-a; Breviarul, vol. III. La Liturghie, pentru timpul ferial, anul I.
În timpul de peste an nu se celebrează un aspect particular al misterului lui Cristos, ci mai degrabă este cinstit misterul lui Cristos în plenitudinea sa, mai ales în zilele de duminică.
Lecturi: Gen 3,9-15.20 ; (Fap 1,12-14); Ps 86; In 19,25-34
Culoare: alb
Psaltire: P
Liturghie proprie, prefaţă proprie
Mama tuturor celor vii. (Stăruiau în rugăciune cu Maria, mama lui Isus)
Lucruri măreţe s-au spus despre tine, cetate a lui Dumnezeu!
Iată-l pe fiul tău! Iat-o pe mama ta!
Sfintei Fecioare Maria îi este atribuit titlul de "Maică a Bisericii", deoarece ea l-a născut pe Cristos, capul Bisericii, şi a fost făcută Maica celor răscumpăraţi înainte ca Fiul ei să-şi dea sufletul pe cruce. Paul al VI-lea, papă, a confirmat în mod solemn acest titlu în discursul pe care l-a ţinut părinţilor Conciliului Vatican II, la 21 noiembrie 1964, şi a stabilit ca "prin acest titlu atât de suav Maica Domnului să fie de acum înainte şi mai mult onorată şi invocată de întregul popor creştin".