Duminică, 27 Iulie 2025
† DUMINICA a 17-a de peste an
Ss. Pantelimon, medic m.; Natalia şi îns., m.
Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor (a V-a)
Lecturi: Gen 18,20-32; Ps 137; Col 2,12-14; Lc 11,1-13
Culoare: verde
Psaltire: I
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Să nu se supere Domnul meu, dacă îndrăznesc să mai vorbesc!
Ascultă-mă, Doamne, când strig către tine!
Dumnezeu v-a readus la viaţă împreună cu el, iertându-vă toate nelegiurile.
Cereţi şi vi se va da!
Prima lectură şi evanghelia ne arată puterea rugăciunii. Avem mai întâi dialogul emoţionant dintre Abraham şi Dumnezeu, prin care patriarhul vrea să smulgă de la Domnul iertarea pentru Sodoma, oraşul nelegiuirilor. Pe un ton mai puţin dramatic, parabola prietenului inoportun ne convinge că Dumnezeu se lasă înduplecat de o rugăciune statornică. Sfântul Paul ne învaţă că prin Botez noi suntem morţi şi înviaţi cu Cristos: crucea lui Isus ne-a dobândit iertarea păcatelor şi ne-a făcut părtaşi la viaţa sa. Acest lucru - mai mult chiar decât însăşi condiţia mizeră în care ne aflăm - justifică ascultarea rugăciunilor noastre.