Marți, 2 Decembrie 2025
Marţi din săptămâna 1 din Advent
Ss. Bibiana, m.; Silveriu, pp. m.; Habacuc, profet
Lecturi: Is 11,1-10; Ps 71; Lc 10,21-24
Culoare: violet
Psaltire: I
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
Se va odihni peste el Duhul Domnului.
În zilele lui, va înflori dreptatea şi multă pace.
Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt.
Utopia timpurilor mesianice descrisă de Isaia vrea să ne pună în sintonie cu atitudinea de speranţă necesară pentru a trăi Adventul. "Lupul va locui împreună cu mielul, junca se va duce la păscut împreună cu ursoaica..." Numai speranţa poate să facă să se nască în noi o inimă disponibilă, umilă şi simplă, capabilă să primească şi să împărtăşească darul Tatălui care ni-l descoperă şi ni-l oferă pe Fiul său.